Sunetul pierdut al sufletului meu !

Clădiri murdare, oameni obosiți înainte de timp, un simplu gând și alerg înspre tine, sunet cald și primitor. Alerg frenetic, stropi de noroi îmi pătează pantalonii, aș fi vrut să fiu perfectă pentru seara ce va urma. Ploaia nervoasă se face prezentă, parcă nu m-ar lasa să fug mai tare, mii de gânduri nu mă lasă să respir .

O clădire veche, impozantă,parcă își etalează istoria cu fiecare caramidă alterată de timp... mă grăbesc să intru, să ajung la timp pentru a te prinde sunet cald și a nu-ți mai da drumul vreodată.

Sunt un copil într-o lume de adulți, am impresia neînțelegerii parcă la fiecare pas și vorbă . Încerc să mă adaptez și probabil vreodată voi reuși . În seara asta am nevoie de tine ! am nevoie să te aud, să imi încălzești sufletul deja rătăcit și rănit de atatea perechi de ochi și atatea cuvinte rostite gratuit. Am nevoie de tine !

Într-un colț de încăpere zăresc o adiere de lumină venită dintr-o mică lumânare, mă așez la masă și îmi comand un pahar de vin roșu și aștept. Aștept să te prind sunetule de atâta timp. Dacă ai ști cât de mult am nevoie de tine ...!??

Stau și privesc spre ceilalți, ei nu au venit să te asculte, ci simpla lor prezență fizică la un concert de o asemenea anvergură era necesară. Stii, sunetule, îmi era dor de tine! Încă te aștept...

Mă cuprinde o fărâmă de liniște parcă doar să mă gândesc că sunt atât de aproape de a te prinde și a nu te mai lasa să pleci. Fumul de țigară creeaza spontan iluzia misterului, se pare că așteptarea mea a luat sfârșit ... este momentul să mă lași să lupt pentru tine ! este momentul pe care l-am așteptat cu atâta ardoare ...

Materialul vișiniu al cortinii începe cu pași mici a se ridica, fața mi se luminează pentru că știu că dupa ea, ești tu... ești sunetul de care am nevoie. Plină de freamăt aștept ca maestrul să-și acordeze vioara. Da, tu ești produsul a patru corzi și un arcuș ... ești sunetul dureros al amintirilor și trecutului. Ai un farmec aparte de a-mi vindeca cicatricile și de a crea speranță.

Un tânăr talentat îmbrațisează comoara lui, o mângâie suav și o asează pe umăr. Este atât de fragilă și atât de magică, încât nici nu știu dacă tu, sunetule, îți vei putea da seama ! O bucată de paltin prelucrată cu iubire, stimă și talent . Ești produsul acelei bucăți de paltin, ești un produs al anilor de muncă și talent, al miilor de repetiții... ești ceva magic ...

Timorarea artistului îmi aduce un surâs. Este începutul momentului meu... aștept liniștea celorlalți, aștept îmbrățișarea ta completă .

Un iz de parfum de vin roșu îmi pregătește parcă sufletul pentru ce va urma ... cu teama și tristețe mă grăbesc să-mi deschid sufletul, mă grăbesc să te îmbrățișez, să te cuprind, să te simt ...

Privesc mâinile lui. Of , sunetule, dacă ai putea vedea ?!? Erau îmbrăcate parcă într-o aură fermecată, ușor mâna stângă apăsând corzile comorii, arcușul înălțat de cealaltă mână mă aduce tot mai aproape de tine .

Închid ochii și suspin, pentru că îmi dau seama că în câteva minute vei disparea, că nu am suficientă putere pentru a te păstra pentru totdeauna. Pentru că mi-aș dori să îmi bucuri fiecare dimineață, să am amprenta ta la fiecare zâmbet pe care-l ofer lumii.

Îmi deschid sufletul și magia începe. Da, sunetule, te-am găsit! Cu greu îmi controlez lacrimile, sunt lacrimi de fericire și împlinire... picături de suflet se revarsă, încerc să nu te pierd printre zgomotele de fundal... îmi completezi sufletul și știu că îl vei vindeca...

Mi frica să deschid ochii pentru că ...tu, fiind un sunet, trebuie să te simt complet... nu am nevoie să deschid ochii și de a-mi distorsiona emoția produsă de tine....

Atrag atenția... Da! Sunt singură la masă, alături de un pahar de vin și un pachet de țigări... sclipirile lumânărilor îmi conturează picurii de suflet, la fel perechi de ochi sunt ațintiți asupra mea, mă analizează... durerea înglobată se revarsă peste lume ... mă purific cu fiecare acord de vioară ...

Mă simt completă, mă doare însă să realizez că nu mă lași să te păstrez, lumea încă mai are nevoie de tine... frenetismul luptei mele și insistența pronunțată a sufletului de a te avea, mă face să realizez că treptat trebuie să învăț să te las... mă doare ...

Începi prin fiecare moment să-mi scri paginile goale și uitate ale jurnalului meu... ești acea peniță cu cerneală invizibilă pentru ceilalți, îi scri sufletului, îl conturezi și îl cromatizezi .

Încep să mă obișnuiesc, sunetule, să te aud ! mi frică să deschid ochii...

Recitalul de vioară ia sfârșit, din nou ca și data trecută nu te mai găsesc, zgomotul de fundal îmi închide zăvoarele sufletului, magia se pierde. Oameni fără grimasă își părăsesc mesele. Te aplaud artistule că mi-ai readus sunetul meu. Îmi șterg urmele de suflet de pe față și privesc : o încăpere goală, lumini difuze, pahare goale și cortina vișinie. Ai plecat sunetule, m-ai lăsat să rămân același copil într-o lume de adulți ! știu că ai grijă de mine, sper să ne revedem curând, sper să te mai îmbrățișez, sper să ajungi să îmi cunoști sufletul. Pentru că el, sufletul meu rănit și rătăcit, te adoră, pentru că el are mare nevoie de tine.

Pe curând sunetule, să ai grijă de mantaua ta magică ! Promit că ne vom revedea curând !

Peisaj de stare !

O simpla stare de spirit, un oras rutinat, o multime de oameni cu probleme care par a se exterioriza din ce in ce mai acut. Un joc frenetic al miilor de picaturi de ploaie venite dintr-un fundal gri si morocanos. O simpla idee de a merge acasa si a ramane pentru cateva ore doar cu mine ! Lipsa de culoare, de stamina, de inovatie. O scurgere de timp intr-o mare sala de asteptare. Acesta este peisajul pe care il vizualizez si nu imi da pace.

Oameni imbatraniti inainte de vreme, copii care se considera deja trecuti prin viata, oameni care isi doresc putere dar nu stralucesc prin absolut nimic, oameni cu potential care isi pierd timpul si energia facand lucruri inutile. O lume palida, previzibila, neantrenanta. Cladirile incarcate cu istorie dau impresia de afirmare, oamenii in schimb nu. Mici firicele de iarba camufleaza o bordura. Este o simpla pata de culoare, care nu este observata constient. Are o semnificatie extraordinara : Da, te poti adapta conditiilor nefaste. Asta reprezinta evolutia. Nimic parca din jurul meu nu prinde viata, este monoton, este gri. Aceiasi pradatori si aceleasi victime ale societatii. Aceleasi fapturi speculative si aceiasi oameni subestimati.

Privesc inspre fundalul gri si acele mici particule de apa imi ating fata, ma acopera cu un scut protector, proaspat. Mirosul ploii si a ierbii proaspat ude imi vindeca sufletul. E nevoie de ceva nou ! Ma simt detasata de tot ceea ce se petrece in jurul meu, vreau sa raman sa ma bucur de acei stropi de ploaie, timpul parca pentru cateva momente incetineste a se scurge. Sunt EU si picurii de ploaie. Sunt EU si MOMENTUL meu. Peisajul ramane la fel, aceleasi cladiri murdare, aceiasi oameni grabiti cu aceleasi probleme ”existentiale”.

Lipseste ceva si nu stiu ce !

Studentia este acea perioada din viata in care nu ai responsabilitati decat sa te ocupi de scoala, de partea personala si sociala. Sunt niste ani de care, conform altora, trebuie profitat din plin. Timpul, la fel, nu mai are rabdare si doare ! La fel, secundele se scurg extraordinar de repede in clepsidra si nu stiu de ce ! Nimic nu este reversibil, din pacate nici timpul.
Traiesc o perioada minuntata, nu duc lipsa de nimic, imi este bine, dar parca lipseste ceva ce nu pot defini. Si imi lipseste acut. Gandurile mele zboara in trecut, am ajuns in momentul in care am nevoie de o oarecare ”sedinta” de introspectie. Introspectie care face bine ratiunii, dar raneste sufletul. Incep sa devin incisiva cu cei din jur, ma plictisesc, nimic nu ma mai multumeste, nu dau randament in nici un domeniu al vietii mele prezente. Nu constientizez inca de ce simt lucrul acesta, poate totusi ideea ca se scurg prea repede acele granule de nisip in clepsidra, imi determina gandurile acestea. Am nevoie de MOMENTE, de lucruri spontane, de zambet, de anumiti oameni. Am nevoie sa ma regasesc, sa nu ajung in deriva. Momente gratuite care multumesc sufletul.
Semnele de intrebare ma intriga, ma fac curioasa, incerc sa le aduc o explicatie. In ceea ce ma priveste pe mine, ma intriga doua cuvinte : ”De ce ?”. Complexitatea sentimentelor si trairilor nu-mi dau pace. Curiozitatea necunoscutului la fel, dar ASTEPTAREA ma doare. Acum am nevoie de acele momente. NU imi place sa astept, asteptarea duce la scurgerea a mai multor granule de nisip. As schimba ceva, pentru ca lipseste ceva! Dar inca nu stiu ce si doare.

Spectacolul vietii tale

Incerc sa imi pun gandurile in ordine, ma bucur de libertatea si lipsa de responsabilitati pe care o am la varsta aceasta, incerc sa ma maturizez si sa ma adaptez cerintelor.

Si incerc….

Dar de ce trebuie sa folosesc atat de des cuvantul “incerc”? Nu vad nici o finalitate, ci doar ma ajuta sa realizez ca nu tin umbra pe Pamant degeaba. Ar trebui sa fac, sa demarez, ar trebui sa ma evidentiez printre saracii trecatori, pasageri cu tot ceea ce li se intampla.

Nu vreau sa fiu un simplu trecator, as vrea sa mut muntii, sa schimb ceva inspre bine … as vrea.

Pentru ca viata trebuie sa fie "dulce" sau macar ar trebui ...

Un simplu spectacol vazut prin atatea perechi de ochi, construit din milioane de amintiri, ganduri, sentimente, asteptari.

O calatorie antrenanta, cu un scenariu individual, cu o distributie de personaje care formeaza si corecteaza un caracter, figurantii spectacolului avand rolul doar de a cromatiza scenariul in sine.

Tu esti regizorul … ! Ai dreptul de a forma distributia, ai obligatia de a scrie un scenariu care sa aduca audienta.

Eu am sa stau in primul rand si am sa aplaud, pentru ca macar ai depus efortul de a-i da o forma, pentru ca nu este deloc plictisitor si pentru ca este al tau.

Poate fi o comedie, drama sau monolog… asta depinde de tine, regizore ! Ai dreptul de a contura tot ceea ce visezi si este posibil, ai dreptul de a visa si de a-ti continua scenariul.

Poate avea un episod sau poate avea n sezoane, poate concura pentru premiile Oscar sau poate fi pe prima pagina a ziarelor de critica.

Este spectacolul fiecaruia, poate cea mai importanta misiune pe care o avem… de a regiza un spectacol cu audienta maxima, de 5 stele.

Suntem vedete prin intamplari si actiuni, suntem pentru cei care ne idolatrizeaza, putem claca formidabil de repede si la fel putem evolua. Scenariul se schimba …. distrbutia la fel, dar urmeaza aceeasi linie narativa de proprie evolutie personala sau profesionala. E un spectocol construit in ani de munca, viziuni si actiuni , e un spectacol care poate motiva …

Pana la urma scenariul este o biografie a propriilor ganduri.

Imi pare rau de negativismul de care dau dovada ! Recunosc ca viata , asa cum e ea, ascunde multe surprize si dezamagiri. Sper sa existe mai mult zambet in jurul meu si bineinteles in jurul vostru, pentru simplul motiv ca el (zambetul) aduce caldura, e ieftin si inocent. Mi-as dori sa zambesc mai mult, sa iubesc mai mult si poate sa traiesc mai profund. E greu sa ai o atitudine pozitiva atunci cand lumea din jurul tau e GRI, e dezamagita de ceea ce li se intampla, e greu de inteles de ce celalat de langa tine e fericit…pentru ca FERICIREA e doar o simpla stare de euforie care frapeaza omul considerat a fi modern.Este o stare temporara, o raritate care te duce dincolo de realitate. Am stat si m-am gandit ca FERICIREA datorita faptului ca depinde de anumite evenimente , momente si ganduri ar putea fi controlata pana la urma. Te poti “forta” sa zambesti atunci cand saluti (iar zambetul iti raspunde) pentru ca tu prin zambet ai “puterea” sa il faci pe cel de langa tine sa zambeasca. Este un fel de cerc vicios.Este cercul vicios de care am nevoie…si poate si tu ai nevoie. Sfat: Zambiti mult, zambiti fara motiv si daca e sa plangeti, plangeti doar de FERICIRE.

The casual ...

Secundele trec, oamenii vin si pleaca, ajungi sa realizezi ca ai o groaza de cunostinte, cativa prieteni si mult prea putini care te vor suna sa te intrebe doar " Ce mai faci ? " fara a nu avea nici un interes. Dar am descoperit ca exista astfel de persoane...E atat de simplu...e vorba de respect, modestie, sinceritate si extraordinarul cotidian. E vorba de un mic "grupulet" de idei comune, zambet si bineinteles nelipsita "barfa". Pentru ca oamenii au invatat , au mostenit, conceptul ca e mai frumoasa "curtea" vecinului, ca e mai interesant prietenul acelei fete, ca in mare, viata celorlati e mult mai interesanta decat a ta. Dar nu e asa... decat daca esti inconstient si ignori ceea ce TU traiesti. E vorba de atitudine. Pacat ca timpul nu mai are rabdare, pacat ca trebuie sa ne adaptam unei astfel de "comunitati". Suntem mult prea micuti ca sa putem schimba ceva, suntem mult prea ignoranti ca sa dorim acest lucru si pacat ca suntem exagerat de miserupisti. Dar pana la urma asta e... nu? "Lasa ca poate maine va fi mai bine..." ," lasa ca totul va trece de la sine "... Si totusi timpul nu mai are atata rabdare...si doare... - Ok !!! si eu barfesc, si pe mine ma intereseaza viata altora, asa cum si pe tine si pe ceilalti ii intereseaza. Dar se poate face ceva (sper). Nu suntem perfecti, nici destepti, nici unici, nici nimica...dar putem fi noi.... pot fi EU si poti fi TU. Si poate conteaza mai mult ! Poate pana la urma i vorba de atitudine ...

Mi-e dor ...

Mi-e dor de copilarie, mi-e dor sa nu am responsabilitati, mi-e frica sa imi iau viata in piept si regret ca oamenii pe care ii ador imbatranesc. Imi aduc aminte cu durere de serile inveselite de o ciocolata calda, de multe zambete in jur, de inocenta ratiunii si bucuria varstei. Sincer e trist sa nu ai astfel de amintiri. Stau sa ma gandesc la copiii din ziua de azi, habar n-au ce insemna copilarie. Noi purtam falnici, in clasa I, cheia la gat, ei au telefoane mobile,noi ne petreceam toata ziua afara, nu stiam ce insemna e-uri si nu stiam ce inseamna Mall, nu am auzit de Bratzz sau Hello Kitty, dar sorbeam din priviri o guma Turbo sau o inghetata Napoca. Ei au id-uri de mess, Hi5-uri si se joaca Sims. Personal am ramas cu amintiri frumoase, amintiri "zdravene" si cu o groaza de prieteni. Imi pare rau ca in privirea lor se vede acel gol din suflet. Copilaria prin experiente te formeaza, dezvolta vise si te imbie din nou sa fi copil.